În acest sfârșit de săptămână, Cineplexx Băneasa și Titan ne așteaptă cu trei noi premiere cinematografice ce sunt disponibile din 14 decembrie.
Wonka
Bazat pe personajul extraordinar din centrul poveștii „Charlie și fabrica de ciocolată”, cea mai emblematică carte pentru copii a lui Roald Dahl și una dintre cele mai bine vândute cărți pentru copii din toate timpurile, „Wonka” spune povestea minunată prin care cel mai mare inventator, magician și producător de ciocolată a devenit îndrăgitul personaj Willy Wonka, așa cum îl cunoaștem astăzi.
Cu Timothée Chalamet în rolul principal, filmul aduce publicului un tânăr Willy Wonka plin de idei și hotărât să schimbe lumea, bucată cu bucată, dar toate delicioase, demonstrând că cele mai bune lucruri din viață încep cu un vis, iar dacă ai norocul să-l întâlnești pe Willy Wonka, orice este posibil.
Filmul este disponibil atât subtitrat cât și dublat
Visul
Inspirat din fapte reale, filmul regizat de Cătălin Saizescu după un scenariu semnat de Gabriel Gheorghe, este o comedie în care visul unui actor de provincie pare să se năruie, în timp ce visurile celor din jur sau ale deținuților cu care ajunge să pună în scenă un spectacol de teatru par să se apropie mai mult de îndeplinire.
Băiatul și stârcul
Îndurerat de dispariția mamei sale, Mahito, un băiat de 12 ani, întâlnește un stârc vorbitor, alături de care se aventurează într-o lume împărtășită de vii și morți. Acolo, viața își găsește un nou început. O fantezie din fascinanta minte a lui Hayao Miyazaki.