Pe 7 martie, la ora 16:50, DIVA a programat primul episod din al cincilea sezon al serialului american „Pompierii din Chicago” (2012-prezent). Noua serie este programată de luni până vineri, de la ora 15:50, în calupuri de câte două episoade. Sezonul 5 are 22 de episoade.
„Pompierii din Chicago” urmărește viețile profesionale și personale ale pompierilor, paramedicilor și echipelor de salvare și descarcerare care împart aceeași clădire, din Chicago.
În sezonul 5, aceștia au parte de momente pline de fericire, dar și de provocări profesionale și personale noi, în contextul în care echipa este redistribuită în noi secții din oraș.
În seria a cincea, Matthew Casey (Jesse Spencer) și Gabriela Dawson (Monica Raymund) se împacă și au grijă împreună de micuțul Louie. Cariera politică a lui Casey este un subiect central în noile episoade, în care cei doi încearcă să-l adopte pe micuț, dar descoperă că pot face asta doar dacă se căsătoresc. Când apare în peisaj tatăl biologic al lui Louie, cei doi sunt devastați.
Colegul lor, Kelly Severide (Taylor Kinney), are nevoie de tratament medical și află că ar putea ajuta un pacient care are nevoie de un transplant de măduvă osoasă. Ulterior, trebuie să se hotărască dacă rămâne în Chicago sau devine șef de batalion în Springfield – unde locuiește Anna (Charlotte Sullivan). Randall „Mouch” McHolland (Christian Stolte) și Sylvie Brett (Kara Killmer) colaborează la un roman, dar – după publicare – sunt forțați să aleagă între cariera literară și locul de muncă.
Al doilea episod al sezonului 5 este ultimul în care apare Jimmy Borelli (Steven R. McQueen). Acesta încearcă să ajute victima unui accident (care e blocată într-o mașină) și este rănit grav, în explozia care are loc. Fanii întregii francize trebuie să știe că sezonul 5 conține două episoade crossover, cu seria a patra din „Chicago P.D.” și cu „Chicago Justice”. În plus, în această serie, în poveste apar și două fețe cunoscute, din „Camera de gardă” și „Chicago Justice”: Sharon Goodwin (S. Epatha Merkerson) și Mark Jefferies (Carl Weathers).
3 lucruri de știut despre „Pompierii din Chicago”:
- Acesta este primul serial din franciza centrată pe diferitele servicii publice din orașul Chicago a creatorului Dick Wolf (celebru pentru franciza „Lege și ordine”), fiind urmat de „Chicago P.D.” (2014-prezent), „Camera de gardă” (2015-prezent) și „Chicago Justice” (2017).
- Scenele care conțin incendii reale (care apar în poveste odată la câteva episoade) sunt complicat de organizat. Aranjarea tuturor elementelor durează 45-60 de minute (pentru a trage cât mai multe scene odată), iar incendiile interioare sunt filmate într-un mediu controlat, pe așa-numita „Burn Stage” (un depozit, transformat special pentru asta). Scenele filmate aici nu depășesc 20-30 de secunde fiecare, din cauza căldurii intense: un personaj aleargă pe un hol, sparge o ușă și gata; apoi e aranjat următorul cadru, timp de alte 45-60 de minute, iar procesul se repetă.
- Pe 20 ianuarie 2023, actorul Taylor Kinney – care joacă în „Pompierii din Chicago” din primul sezon și a apărut în toate celelalte producții din franciză – a anunțat că va lua o pauză de la serial, din motive personale.