Primul film fantastic produs în România în ultimii 30 de ani adresat generației contemporane de părinți și copii, „Copacul Dorinţelor: Amintiri din copilărie” va putea fi vizionat exclusiv în cinematografele din toață țara începând cu data de 25 martie 2022.
„Copacul Dorinţelor: Amintiri din copilărie” marchează debutul unei tinere actrițe pe nume Maya Noelle Prediger, care joacă rolul Marei, o fetiță a cărei călătorie în lumea fantastică a operei „Amintiri din Copilărie” a lui Ion Creangă devine o aventură plină de umor și emoție. Povestea prieteniei dintre copii și adulți este creată în film cu ajutorul unei distribuții excepționale din care fac parte Matei Dima (Bromania), Cosmin Nedelcu (Micutzu), Teodor Corban, Grigorie Silișteanu, Ada Condeescu și Irina Margareta Nistor.
Filmul, realizat după un scenariu scris de Mihai Mănescu, Andrei Huțuleac și Matei Dima, este regizat de Andrei Huțuleac, unul dintre cei mai talentaţi regizori ai tinerei generaţii. O producţie Prietenii Casei Speranţei, Colorbitor, Viva la Vidra, Chainsaw Europe şi cu susţinerea Kaufland România, „Copacul Dorinţelor: Amintiri din copilărie” este un film realizat în beneficiul fundaţiei HOSPICE Casa Speranţei pentru suportul serviciilor de îngrijiri paliative oferite pacienţilor adulţi şi copii din România.
Având în vedere contextul actual, HOSPICE Casa Speranței și partenerii săi vor direcţiona jumătate din încasările rezultate din vânzările de bilete ale filmului în cinematografe către suportul refugiaţilor ucrainieni.
„Scopul iniţial al acestui film a fost de a ajuta pacienţii care suferă de o boală incurabilă din România, însă HOSPICE nu a putut sta deoparte şi privi indiferent către drama ucrainienilor din aceste zile. Astfel, fundaţia şi-a extins serviciile de îngrijiri paliative şi către refugiaţii aflaţi în nevoie. Centrul socio-medical de la Adunaţii Copăceni, acolo unde se şi întâmplă acţiunea filmului, a devenit spaţiu de cazare pentru mame şi copii din Ucraina, iar echipele HOSPICE din Bucureşti, Braşov, Făgăraş şi Zărneşti s-au mobilizat exemplar pentru a oferi suport celor care au nevoie„, a spus Mihai Mănescu, scenarist şi producător al filmului.
„Consider că acest film, pe lângă scopul său declarat de a face bine, poate fi o mică pauză de frumos printre atâtea lucruri urâte pe care le vedem astăzi. Este un film fantastic, destinat atât copiilor, cât şi adulţilor, care vorbeşte despre prietenie, generozitate şi solidaritate, lucruri de care avem mare nevoie în această perioadă tulbure. Cu emoţie, candoare şi umor, „Copacul Dorinţelor: Amintiri din copilărie” le va oferi spectatorilor un veritabil balsam pentru suflet. Timp de o oră şi jumătate, ne dorim să-i provocăm pe oameni să-şi reamintească faptul că fiecare clipă de viaţă trebuie preţuită„, a spus Matei Dima, actor, scenarist şi producător al filmului.
Vă așteptăm pe toți, cu mic și mare, la acest film eveniment, să reușim împreună să aducem lumină și bucurie în sufletele oamenilor și să oferim „Speranță fără graniță”.
Filmul va putea fi văzut doar în cinematografe începând cu 25 martie 2022 şi este distribuit în România de către Vertical Entertainment.