fbpx
More

    Filme de basm, în februarie la Warner TV

    Publicat în:

    Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

     

    „Meciul secolului / Space Jam” (1996), semnat de Joe Pytka, cu Michael Jordan și Bugs Bunny în rolurile principale, va fi difuzat pe 4 februarie, de la ora 12:50 la Warner TV.

    Într-o încercare disperată de a câștiga un meci de baschet și de a-și câștiga libertatea, familia Looney Tunes cere ajutorul campionului Michael Jordan, retras din activitate. În filmul recompensat cu un trofeu Annie, pentru realizări tehnice, mai apar baschetbaliștii Larry Bird și Shawn Bradley, dar și actorul Bill Murray.

    „Charlie și fabrica de ciocolată / Charlie And The Chocolate Factory” (2005) va putea fi vizionat la Warner TV, pe 11 februarie, de la ora 13:05

    Una dintre cele mai reușite și de succes ecranizări ale poveștii lui Roald Dahl, producția regizată de Tim Burton îi are în distribuție pe Johnny Depp, Freddie Highmore și Helena Bonham Carter. Filmul în care un băiețel ce câștigă un tur prin cea mai impresionantă fabrică de ciocolată din lume și este condus de cel mai straniu fabricant de bomboane a primit o nominalizare la Oscar, dar și selecții la premii ca Globurile de Aur, BAFTA și Grammy.

    Comedia fantasy „Gremlinii / Gremlins” (1984), regizată de Joe Dante, cu Zach Galligan și Phoebe Cates în distribuție, intră în programul Warner TV pe 18 februarie, de la ora 13:10

    Povestea, pentru care unul dintre producătorii executivi este Steven Spielberg, începe odată ce un tânăr încalcă din greșeală trei reguli importante în ceea ce privește noul său animal de companie și dezlănțuie o mulțime de monștri răutăcioși asupra unui mic oraș.

    În ultima duminică din luna februarie, de la ora 13:00, la Warner TV va putea fi urmărit „Vrăjitorul din Oz / DF” (1939)

    Deopotrivă film pentru copii și pentru oameni mari, clasicul regizat de Victor Fleming și King Vidor, cu Judy Garland în rolul principal, este adaptare a romanului scris de L. Frank Baum. Lungmetrajul, cu două premii Oscar în palmares – pentru muzică originală și pentru cântecul „Over the Rainbow” -, prezintă în același mod fantezist povestea lui Dorothy Gale și a câinelui ei, Toto, luați de o tornadă de la ferma lor din Kansas și duși în tărâmul magic al lui Oz. Alături de trei noi prieteni, ei pornesc în căutarea Vrăjitorului care o poate readuce acasă și le poate îndeplini dorințele celorlalți.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole