Primăvara devine sezonul acțiunii, adrenalinei și emoțiilor pe AXN România, odată cu lansarea FBI – unul dintre cele mai populare și îndrăgite seriale criminalistice din toate timpurile. Primul sezon al super producției americane are premiera azi, pe 4 martie și va fi difuzat în fiecare luni seara de la ora 21:00.
Creat de câștigătorul premiului Emmy, Dick Wolf, și de echipa din spatele francizei Lege și Ordine, FBI a devenit unul dintre cele mai de succes seriale de tip procedural drama din lume. Povestea se concentrează pe munca neobosită a echipei de criminaliști ai Biroului Federal de Investigații din New York, care își pun la bătaie talentul, inteligența și expertiza tehnică în rezolvarea unor cazuri de o importanță majoră pentru securitatea Statelor Unite ale Americii.
Primul sezon îi va pune pe agenții speciali față în față cu numeroase cazuri extraordinare și misiuni dificile, inclusiv terorism, spionaj și crimă organizată.
Născută într-o familie de polițiști, Maggie Bell (interpretată de Missy Peregrym) este agent special FBI cu o abilitate excepțională de analiză a crimelor și soluționare a cazurilor aparent fără rezolvare. Dedicată muncii sale, ea își pune adesea viața în pericol pentru a-și face datoria. Partenerul ei este Omar Adom „OA” Zidan (interpretat de Zeeko Zaki). El se confruntă, de asemenea, cu proprii demoni, deoarece, ca veteran al Marinei, se luptă acum să se adapteze la viața civilă și să facă față trecutului său complicat. Echipa îi mai include pe agentul Isobel Castille (Alana de la Garza), agentul adjunct Jubal Valentine (interpretat de Jeremy Sisto) și Kristen Chazal (interpretat de Ebonée Noel), analistul grupuluiu, cel care aduce o perspectivă unică a cazurilor, prin abilitățile sale tehnice și intuiția ascuțită.
FBI explorează teme precum lupta împotriva terorismului, corupția, justiția și dedicarea în slujba serviciului public. Seria a fost bine primită de public și s-a bucurat de critici pozitive încă din momentul lansării, în special pentru personajele sale complexe și poveștile convingătoare.
”Suntem entuziasmați să introducem publicul român într-o lume plină de intrigi, suspans și investigații – lumea FBI. Acest serial nu este doar o altă producție criminalistică; este o călătorie fascinantă chiar în inima Biroului Federal de Investigații din New York City, unde agenți dedicați se confruntă cu unele dintre cele mai dificile misiuni. De la amenințări teroriste, la conspirații complexe, fiecare episod promite să vă țină cu sufletul la gură. Odată cu lansarea FBI, AXN se dovedește a fi un jucător din ce în ce mai important pe piața media din România. De asemenea, eforturile noastre de a avea mereu conținut proaspăt, diversificat și autentic vor aduce publicul mai aproape de marile seriale americane ale momentului.” – a declarat Éva Kis-Bocz, director de canal al Antenna Entertainment pentru Europa Centrală și de Est.
Primul sezon FBI le va oferi spectatorilor șansa de a explora universul criminalistic al ofițerilor Biroului Federal de Investigații din New York și de a descoperi perspective complexe și fascinante asupra muncii de zi cu zi a agenților speciali.