fbpx
More

    Documentarul “Super/Man: Povestea lui Christopher Reeve” este pe Max

    Publicat în:

    Super/Man: Povestea lui Christopher Reeve” („Super/Man: The Christopher Reeve Story”), regizat de Ian Bonhôte și Peter Ettedgui este deja pe platforma de streaming Max. Filmul documentar a avut premiera mondială la Festivalul de Film Sundance 2024 și a câștigat recent șase premii Critics Choice Documentary Awards.

    “Super/Man: Povestea lui Christopher Reeve” („Super/Man: The Christopher Reeve Story”)

    Relatează viața personală și profesională a actorului, atât înainte cât și după accidentul care i-a schimbat viața. În 1996, Christopher Reeve, devenit celebru datorită rolului său din Superman, a avut un accident aproape fatal de călărie, care l-a lăsat paralizat de la gât în jos. Acesta a perseverat însă și s-a folosit de faima sa pentru a vorbi despre speranță și pentru a schimba percepția asupra paraliziei. El a rămas de-a lungul vieții un activist dedicat, actor și regizor, tată devotat și soț iubitor al Danei Reeve.

    Documentarul folosește propriile cuvinte ale lui Reeve, precum și testimoniale din partea celor mai apropiați membri ai familiei și prieteni, pentru aduce un portret nuanțat al unui om care a refuzat să fie definit de fizicul său și care a demonstrat că nu ai nevoie de colanți și pelerină pentru a fi erou.

    După ce a devenit tetraplegic, Reeve și-a valorificat reputația de Superman pentru a ajuta la finanțarea cercetării medicale prin intermediul fundației sale, creând inițiative menite să îmbunătățească viața persoanelor cu handicap din întreaga lume, devenind un lider carismatic și un avocat neobosit, totul în timp ce își continua cariera în cinematografie în fața și în spatele camerei și se dedica iubitei sale soții Dana și celor trei copii ai săi. Dana a avut grijă de Reeve, iar după moartea acestuia, la vârsta de 52 de ani, a rămas dedicată activității sale de susținere, pentru ca, 17 luni mai târziu, să sufere în mod tragic de cancer pulmonar. Fundația a fost redenumită Christopher & Dana Reeve Foundation la prima aniversare a morții ei.

    Participanți prezentați: Copiii Matthew Reeve, Alexandra Reeve Givens și Will Reeve; actorii Susan Sarandon, Glenn Close, Jeff Daniels, Whoopi Goldberg; fratele vitreg Kevin Johnson; prietenul Michael Manganiello; producătorul „Superman” Pierre Spengler; și fostul secretar de stat John Kerry. Filmul include, de asemenea, imagini de arhivă cu soția Dana Reeve, tatăl Franklin Reeve, regizorul Richard Donner și mama Barbara Johnson.

    Credite: DC Studios prezintă în asociere cu HBO Documentary Films și CNN Films. Regia: Ian Bonhôte și Peter Ettedgui; editor: Otto Burnham; compozitor: Ilan Eshkeri; producător: de Lizzie Gillett, Robert Ford, Ian Bonhôte; director de imagine: Brett Wiley; producători executivi: Connor Schell, Libby Geist, Marie Margolius, Mark Meatto, Andrew Ruhemann, David Moulton, Andee Ryder, Daniel Kilroy; scenariști: Peter Ettedgui, Ian Bonhôte și Otto Burnham.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole