fbpx
More

    After We Collided a redeschis cinematografele din țară

    Publicat în:

    DUPĂ CE NE-AM CERTAT este adaptarea cinematografică best-seller-ului scris de Anna Todd, After We Collided, și este continuarea romanului său best-seller After, care a devenit un eveniment internațional după ce a început ca fan-ficțiune pe platforma Wattpad. Seria After include cinci cărți scrise de Anna Todd care au fost citite de peste 1,5 miliarde de ori pe Wattpad. Editura Simon & Schuster a publicat patru cărți din serie și care au fost traduse și publicate apoi în 40 de țări.

    Primul film din franciza After a debutat ca numărul unu la box office în 17 teritorii internaționale când a fost lansat în aprilie 2019 și, de atunci, a cumulat peste 70 milioane dolari în toată lumea.

    DUPĂ CE NE-AM CERTAT e distribuit în România de Ro Image și Prorom.

    Cel de-al doilea capitol de-abia așteaptă reîntâlnirea cu baza sa de fani fideli de „Afternatori”, dar și să fie descoperit de publicul cinefil care a fost privat de accesul la cinema de aproape o jumătate de an.

    Sinopsis-ul filmului DUPĂ CE NE-AM CERTAT:

    În DUPĂ CE NE-AM CERTAT, povestea lui Hardin Scott (Hero Fiennes Tiffin) și Tessa Young (Josephine Langford) parcurge urmările despărțirii lor. În timp ce Hardin cade pradă unor obiceiuri proaste, Tessa, înarmată cu o nouă încredere de sine, primește stagiul visurilor sale la Vance Publishing Company. Odată sosită la Vance, ea este remarcată de colegul său, Trevor (Dylan Sprouse), care este exact genul de tip cu care Tessa ar trebui să fie. Dylan e inteligent, amuzant, chipeș și responsabil; cu toate acestea, Tessa nu și-l poate scoate pe Hardin din cap. El este, până la urmă, iubirea vieții ei. Chiar și cu toate neînțelegerile și greutățile lor, Tessa nu poatenega atracția pe care o resimte față de Hardin. Și-ar dori să poată scăpa de obsesia lui, dar… nu este chiar atât de ușor. Vor trece prin momente bune și momente rele, vor avea suișuri și coborâșuri, vor face greșeli și le vor repara, dar Hardin și Tessa nu se vor lăsa, și vor lupta pentru a fi împreună … chiar dacă universul pare să conspire ca ei să nu fie împreună.

    Voltage Pictures prezintă After We Collided/ După ce ne-am certat, o producție Offspring Entertainment, în asociere cu CalMaple Media, Frayed Pages și Wattpad Entertainment. Filmul îi are în distribuție condusă de Josephine Langford, Hero Fiennes Tiffin și Dylan Sprouse, alături de care îi mai găsim pe Shane Paul McGhie, Candice King, Charlie Weber, Khadijha Red Thunder, Inanna Sarkis, Pia Mia, Samuel Larsen, Louise Lombard, Rob Estes, Dylan Arnold, Selma Blair și Karimah Westbrook. DUPĂ CE NE-AM CERTAT este regizat de Roger Kumble, cunoscut pentru Cruel Intentions, The Sweetest Thing și Just Friends. Filmul este adaptat de Mario Celaya după cartea After We Collided de Anna Todd.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole