fbpx
More

    Simona Halep, noul ambasador al Automobile Bavaria Group

    Publicat în:

    Simona Halep și Automobile Bavaria Group au semnat un parteneriat de imagine, bazat pe excelență și performanță în sport și în business.

    Jucătoare de top la nivel mondial și câștigătoare a două titluri de Grand Slam, Simona Halep devine ambasador oficial al Automobile Bavaria Group, cea mai mare rețea de dealeri BMW din Europa Centrală şi de Sud-Est, cu 12 dealeri autorizați BMW în România, 5 în Germania și 1 reprezentanță în Viena, Austria.

    Prin semnarea acordului de parteneriat, Simona Halep va avea la dispoziție în următorii doi ani cele mai noi modele sport din gama BMW, dar și o limuzină pentru evenimente de protocol. Fiind cunoscută pasiunea Simonei pentru automobilele sport, dorința ei de a testa brandul BMW M, care în acest an aniversează 50 ani de performanță în motorsport, a fost unul dintre argumentele în favoarea asocierii de imagine.

    “Performanța înseamnă totul, atât în sport, cât și în business. Pentru mine, să am alături un partener ca Automobile Bavaria înseamnă să am mereu o garanție a calității și a încrederii. Sunt fericită să fiu alături de idolul meu Gică Hagi în familia Automobile Bavaria. Mă bucur că intrăm în acest parteneriat și că putem construi împreună mai departe”, a declarat Simona Halep.

    “Suntem onorați de parteneriatul cu un sportiv excepțional așa cum este Simona. Colaborarea noastră a venit firesc, deoarece ne bazăm performanțele pe aceleași valori: muncă, perseverență și pasiune. În afaceri, ca și în sport, poți să ajungi la excelență doar prin valori solide. Simona a început tenisul în România și a reușit să devină numărul 1 mondial. Și noi am construit business-ul auto pornind din Brașov, construind o rețea națională de reprezentanțe BMW, pe care am dezvoltat-o la nivel european, reușind să atingem performanța de a deveni ”Rolls-Royce Global Dealer of the Year” în 2017, același an în care Simona a ajuns în fruntea clasamentului Mondial WTA”, a declarat Michael Schmidt, președinte și fondator Automobile Bavaria Group.

     

     

     

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole