fbpx
More

    Seeds for the Future Sky proiectul educațional lansat de către Huawei, ajunge la ediția a șaptea

    Publicat în:

    Huawei Technologies, furnizor de top la nivel global în domeniul soluțiilor de tehnologie pentru informații și comunicații, menține ferm angajamentul său față de sistemul educațional din România, sprijinind studenții români prin dezvoltarea și continuarea unor proiecte educaționale și stagii de practică, precum Huawei Seeds for the Future.

     

    Programul Huawei Seeds for the Future a ajuns, în 2020, la cea de-a șaptea ediție, fiind sprijinit de Ministerul Educației și Cercetării, de Ministerul Societății Informaționale, dar și de cele mai mari universități de profil din țară. Pe parcursul ultimilor ani, aproximativ 150 de studenți au beneficiat de acest program, devenind unul dintre cele mai cunoscute din România. Programul acoperă subiecte precum 5G, cloud computing, IA, dar și cultură chineză.

    Veronica Cristea-Nanu, Manager Resurse Umane la Huawei România, vorbește despre acest proiect: ”Prin continuarea, an de an, a programului Seeds for the Future, indiferent de contextul global, urmărim îmbunătățirea educației din domeniul ITC și susținerea tinerilor într-adevăr pasionați de acest domeniu, în România. În 2020, oferim studenților o experiență online prin care vor avea acces la tehnologiile Huawei pentru a învăța de la cei mai buni experți din domeniu și pentru a avea o privire de ansamblu asupra culturii chineze.”

    Cu ajutorul acestui program educațional, studenții înscriși la facultăți cu profil tehnic, dar nu numai, au posibilitatea de a urma un training de specializare, cu ajutorul căruia își însușesc atât noțiuni teoretice, cât și practice.

    Anul acesta, 15 studenți din România au fost selectați pentru a participa la un program de training online timp de o săptămână, alături de studenți din alte țări, unde se vor bucura de sfaturi și consultanță din partea specialiștilor de top ai companiei.

    Prin crearea și continuarea Seeds for the Future, un program care facilitează educația in domeniul ITC, dar și prin intermediul experiențelor practice, destinate sprjinirii viitoarelor talente locale, Huawei a devenit un partener strategic al sistemului educațional din România. Lansat în 2008, programul Seeds for the Future are peste 1300 de participanți din 31 de țări ale UE, fiind implementat în 108 țări din întreaga lume.

     

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole