fbpx
More

    Noua carte a lui Yuval Noah Harari, una dintre cele mai așteptate lansări ale anului, disponibilă în România pe Voxa

    Publicat în:

    Yuval Noah Harari, autorul bestsellerurilor internaționale ,,Sapiens: O scurtă istorie a omenirii” și ,,Homo Deus: O scurtă istorie a viitorului”, lansează pe 10 septembrie, simultan în peste 20 de țări, noua sa carte, ,,Nexus: O scurtă istorie a rețelelor informaționale, din epoca de piatră până la IA”.

    Lansarea „Nexus” pe 10 septembrie aduce o premieră în piața editorială din România, fiind pentru prima dată când formatul audio devine disponibil înaintea celui tipărit. Versiunea tipărită va ajunge în librării pe 25 septembrie. Voxa reușește astfel să alinieze România cu alte țări europene, precum Marea Britanie, Spania, Germania, Olanda și Suedia, oferind experiența audiobook-ului în aceeași zi cu lansarea globală. Acest moment marchează un pas important pentru industria locală de carte digitală și audio.

    Nexus – Puterea informației de-a lungul istoriei și amenințarea iminentă a inteligenței artificiale – o călătorie inițiatică alături de Yuval Noah Harari

    În „Nexus”, Yuval Noah Harari ne conduce într-o explorare a evoluției informației, de la primele forme de comunicare în epoca de piatră până la provocările contemporane ale inteligenței artificiale și dezinformării. Harari examinează cum informația a acționat ca o forță dublă de-a lungul istoriei – nu doar ca materie primă pentru adevăr, dar și ca o armă cu potențial distrugător, influențând atât crearea imperiilor, cât și distrugerea acestora.

    Cartea explorează legătura dintre modul în care informația a fost utilizată de entități istorice, precum Imperiul Roman, Biserica Catolică și Uniunea Sovietică, pentru a consolida puterea și cum aceste tehnici sunt replicate și amplificate în prezent. Într-un context global marcat de crize ecologice, tensiuni politice și proliferarea dezinformării, Harari ne invită să reflectăm asupra alegerilor critice care ne așteaptă. „Ne aflăm în fața unor alegeri urgente pe măsură ce inteligența non-umană evoluează,” afirmă Harari. „Nexus explorează nu doar pericolele, ci și speranțele care ne leagă în această lume interconectată,” oferind o reflecție esențială asupra modului în care trecutul nostru informațional ne poate ghida în navigarea provocărilor actuale și viitoare.

    Formidabil, incitant și extrem de bine argumentat. Harari ne oferă o viziune asupra unui viitor care se apropie rapid, un viitor în același timp palpitant și înfiorător. Dacă ar fi să recomand o singură carte pe care toată lumea ar trebui să o citească – în special liderilor noștri politici – aceasta ar fi Nexus”, spune Stephen Fry, actor, scriitor, comediant și prezentator britanic.

    Ne bucurăm să fim primii care aduc această lucrare valoroasă publicului român, după o serie de negocieri complexe. Suntem onorați de încrederea autorului și a echipei sale și fericiți să oferim cititorilor noștri ceea ce va deveni, fără îndoială, Cartea anului. În plus, colaborarea cu Mihai Morar ne permite să oferim o experiență de lectură autentică și captivantă”, a declarat Alexandra Tătaru, Head of Content la Voxa.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole