În ciuda provocărilor de ordin geopolitic și a încetinirii macroeconomice înregistrată în unele piețe, furnizorii de servicii de comunicații din întreaga lume continuă să investească în rețelele 5G, arată cea mai recentă ediție (iunie 2023) a Ericsson Mobility Report. După ce a lansat serviciile 5G, în august 2022, India înregistrează o dezvoltare accelerată a rețelelor de telecomunicații, în cadrul inițiativei Digital India.
La finalul anului trecut, numărul abonamentelor 5G din India era de aproximativ 10 milioane
Și se estimează că acestea vor reprezenta aproximativ 57% din numărul total al abonamentelor de servicii mobile din această țară până la finele lui 2028. Astfel, India ar deveni regiunea cu cea mai rapidă dezvoltare 5G la nivel global.
Ediția din iunie 2023 a Ericsson Mobility Report evidențiază și faptul că adoptarea abonamentelor 5G în America de Nord a fost mai puternică decât se estimase anterior. La sfârșitul anului trecut, regiunea avea cea mai mare pondere a abonamentelor 5G la nivel global: 41%.
Numărul abonamentelor 5G este în creștere peste tot în lume și se preconizează că va ajunge la 1,5 miliarde până la sfârșitul anului curent. Traficul global de date în rețelele mobile continuă să crească, media lunară de utilizare per smartphone, la nivel global, urmând să depășească 20 GB până la sfârșitul acestui an.
Raportul arată și o creștere continuă a veniturilor pe principalele piețe 5G. Fredrik Jejdling, Executive Vice President & Head of Networks în cadrul Ericsson, a declarat:
„Adoptarea globală a tehnologiei 5G a depășit un miliard de abonamente, aducând o creștere a veniturilor pentru furnizorii de servicii de comunicații de pe principalele piețe 5G. Se observă o corelație puternică între creșterea numărului de abonamente 5G și veniturile din servicii. În ultimii doi ani, introducerea serviciilor 5G pe cele mai importante 20 de piețe a dus la o creștere a veniturilor cu șapte procente. Această tendință arată valoarea tot mai mare a tehnologiei 5G, de care beneficiază atât utilizatorii, cât și furnizorii de servicii”.
Aproximativ 240 de furnizori de servicii de comunicații (CSP) din întreaga lume au lansat servicii 5G comerciale, iar aproximativ 35 au implementat sau lansat servicii 5G standalone (SA). Cele mai frecvente servicii 5G lansate de furnizorii de servicii pentru consumatori sunt serviciile de bandă largă mobilă îmbunătățită (eMBB), cele de Fixed Wireless Access (FWA), jocurile și unele servicii bazate pe AR/VR, cum ar fi formarea și educația.
Raportul arată, de asemenea, că tehnologia 5G încurajează furnizorii să introducă servicii inovatoare în pachetele de servicii mobile. Aceștia oferă din ce în ce mai frecvent pachete care includ diverse servicii de divertisment, cum ar fi televiziunea, streamingul de muzică sau platformele de jocuri în cloud. În prezent, aproximativ 58% dintre furnizorii de servicii 5G fac acest lucru în diverse forme.
Peste 100 de furnizori, dintre care aproximativ 40% pun la dispoziție servicii de FWA, oferă în prezent FWA în rețelele 5G.
FWA înregistrează o creștere solidă în ceea ce privește:
- Numărul de furnizori de servicii mobile care oferă FWA
- Proporția celor care oferă FWA în rețelele 5G
- Proporția de furnizori cu structuri tarifare bazate pe viteză
- Cantitatea de trafic deservit, pe măsură ce cresc atât numărul de conexiuni, cât și volumul de trafic pe conexiune
Se estimează că până în 2028, 5G va reprezenta aproape 80% din totalul conexiunilor FWA.
Ediția din iunie 2023 a Ericsson Mobility Report include patru articole detaliate:
- Explorarea modului în care modelele de trafic determină evoluția rețelei
- Explorarea serviciilor diferențiate cu ajutorul rețelelor 5G
- Adoptarea AR activată de rețelele mobile
- Calitatea experienței mobile: Pregătirea rețelelor pentru noile servicii