Acer Aspire Go 15 Banner

Crusa Max vs 100 prezentată LIVE astăzi pe Disney+

Publicat în:

În seara aceasta, cursa unică de motorsport „Max vs 100„, creată împreună cu Red Bull, va fi transmisă în direct pe Disney+, în cadrul abonamentelor existente ale clienților. Transmisiunea începe la ora 19:00, iar startul cursei este programat pentru ora 20:00.

Evenimentul live îl are în prim-plan pe Max Verstappen, cvadruplu campion mondial de Formula 1® și pilot al echipei Oracle Red Bull Racing, care încercă să depășească 100 de piloți la Silverstone, unul dintre cele mai emblematice circuite din acest sport.

Comediantul britanic Mo Gilligan, câștigător a trei premii BAFTA, va conduce transmisiunea live, aducând evenimentului umorul și energia care îl caracterizează. Acesta va face parte dintr-o echipă mai amplă de prezentatori, care va asigura pe tot parcursul competiției analize de specialitate și comentarii despre cursă.

Evenimentul recreează formatul care a marcat începuturile carierei lui Verstappen: pornește de la coada plutonului și trebuie să-și croiască drum până în față. De această dată însă, numărul impresionant de concurenți face ca rezultatul să fie mai imprevizibil ca niciodată. Cei 100 de concurenți care se vor confrunta cu Verstappen provin din cele mai diverse zone ale sportului și culturii.

Cursa va aduce o perspectivă nouă asupra transmisiunilor de motorsport, apropiind fanii de acțiune prin grafică inspirată de jocuri video și imagini cinematice realizate cu drone. Producția este semnată de Whisper, compania globală de producție premiată, aflată în spatele unora dintre cele mai ambițioase proiecte de storytelling sportiv și de divertisment din lume. Transmisiunea va integra date live din timpul cursei, iar informațiile afișate pe ecran le vor permite fanilor să urmărească fiecare etapă a competiției pe măsură ce aceasta se desfășoară. În mod inedit, Verstappen va putea comunica direct cu concurenții săi în timpul cursei, oferindu-le fanilor o perspectivă unică asupra conversațiilor care contribuie la desfășurarea și evoluția competiției.

„Max vs 100″ se alătură ofertei sportive în continuă extindere a ESPN pe Disney+ în anumite piețe din Europa, oferindu-le abonaților acces la transmisiuni sportive premium în direct, emisiuni de studio de referință, producții originale și multe altele. Oferta include UEFA Women’s Champions League în întreaga Europă, precum și competițiile UEFA masculin intercluburi, competiții interne de fotbal, canale sportive locale și competiții sportive importante din SUA, în anumite piețe.

„Max vs 100″ este o producție Red Bull Media House, comandată de Angela Jain, Head of Content, Disney+ EMEA, și Sean Doyle, VP, Unscripted, Disney+ EMEA. Evenimentul live este produs executiv de Antonia Howard-Taylor, Disney+ EMEA, Ignacio Leon, Executive Producer Red Bull, Kutlu Baklacioglu, Head of Motorsports Network Red Bull, și Simon Corney, Executive Producer Whisper. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Aspire Go 15
Acer Aspire Go 15 Banner