fbpx
More

    „Conversații cu mama” cartea autobiografică a actorului Mihai Bendeac

    Publicat în:

    Una dintre cele mai cunoscute figuri ale showbizului românesc, actorul Mihai Bendeac, își lansează joi, 10 decembrie, la ora 10.00,  cartea autobiografică. Ea va fi disponibila atât online, pe site-ul editurii Bookzone, cât și în librării din toata țara.

     

    Dincolo de scene și de ecrane, de măști, de râsul molipsitor sau de energia efervescentă, Mihai decide să se prezinte lumii cu bune și rele, printr-o autobiografie al cărei co-autor este chiar mama sa. Emilia Bendeac este, de fapt, cea care a dat startul proiectului autobiografic, inspirându-și fiul cu propriile scrieri. Ulterior, Mihai a decis să le integreze la finalul fiecărui capitol, ca un fel de epilog.

     

    ”Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama” este o carte a mărturisirilor sincere, poate chiar usturător de sincere, pe care actorul și le asumă 100% și pe care le împarte astăzi cu publicul său.

     

    Varianta ideală pentru mine ar fi că oamenii să cumpere cartea și să nu o citească. De cumpărat, mi-aș dori să o cumpere pentru că realizarea dezideratului caritabil are o importantă deosebită. Aș vrea, totuși, să n-o citească pentru că mi s-a făcut frică. Iubesc sinceritatea. Dar excesul de sinceritate îți poate face rău. În cazul în care o vor citi, îi rog să mă ierte. Și pe mama o rog să mă ierte. Ce-a vrut ea și ce-am făcut eu… Cu toate astea, de zâmbit, e posibil să zâmbiți. De emoționat, e posibil să va emoționați. Mai departe… scrie în carte. Dacă veți găsi anumite întâmplări sau păreri a fi deranjante, șocante, revoltătoare, vulgare, imorale sau complet ireverențioase… AIA E! Îi mulțumesc mamei pentru încredere. Mulțumesc editurii pentru gestul superb de a dona și veniturile lor. Mulțumesc anticipat cititorilor care vor alege să o cumpere si să n-o citească. Faceți un lucru superb!”.

     

    Cartea va fi pusă în vânzare AICI, începând cu 10 decembrie, ora 10.00. De asemenea, va fi disponibilă în librării din București și din țară. Toate încasările pe care autorul le va primi din vânzare vor fi rezervate integral pentru scopuri caritabile. Unul dintre primele proiecte va fi renovarea secției de oncologie pediatrică din cadrul spitalului Fundeni.

     

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole