fbpx
More

    Connect-R, primul artist confirmat în duelul muzical al anului, Red Bull SoundClash

    Publicat în:

    Pe 23 mai, Red Bull SoundClash, bătălia muzicală a anului,  se întoarce la Romexpo cu cea de-a 6-a ediție. Două scene față-n față, doi artiști reprezentând genuri muzicale complet diferite, un singur învingător ales de public. Connect-R este primul artist confirmat al ediției din acest an. Cel de-al doilea artist, care va întregi una dintre cele mai neașteptate confruntări muzicale de până acum, va fi dezvăluit pe 26 martie.

    Adrian Despot va fi din nou MC-ul evenimentului, iar la pupitrul de DJ va fi ZDA.

     

    Adrian Despot during the Red Bull SoundClash in Bucharest, Romania on May 11, 2023.

    Biletele Early Bird sunt disponibile pe redbull.ro/soundclash.

    Connect-R este un artist complet, se reinventează încontinuu, compune, produce și este un veteran al muzicii românești, trecând de-a lungul timpului cu ușurință de la hip hop, la R&B, dance, pop, reggae și trap. În 1997 a făcut primul pas într-un studio și a înregistrat piesa sa de debut, „Observ”, alături de trupa lui de-atunci, Giganții. Doi ani mai târziu, „Operație Pe Suflet Deschis” a avut parte de un succes fulminant și s-a clasat pe locul 2 în topul 50 al Radio Contact.

    Participarea, alături de Anda Adam, la Selecția Națională pentru Eurovision din 2010 cu piesa „Surrender”și înființarea casei de producție Rappin’ On Production au reprezentat momente semnificative în evoluția carierei sale. A continuat să cucerească inimi cu super-hituri precum „Ring the Alarm” și „Take it Slow” în 2011, iar în 2012, „Vara nu dorm” a devenit un adevărat fenomen muzical. Șapte ani mai târziu, piesele „Înapoi la zero”, „Am sosul ăla”, „Cântăreți de karaoke”, împreună cu colaborarea sa din vara lui 2021 cu Smiley pentru piesa „Rita” au cucerit topurile.

    A urmat „Lasă-mă Să Te…”, alături de Raluka, care s-a bucurat de un succes răsunător, fiind numărul 1 în toate topurile muzicale. În același an, a mai lansat Băieți Deștepți, alături de Johny Romano, melodie de pe coloana sonoră a filmului cu același nume, dar și “Vise la plic”. Toate acestea nu fac altceva decât să-i confirme talentul și să-i consolideze poziția fruntașă din industria muzicală românească.

    „Știu istoria Red Bull SoundClash și, evident, voiam să fac și eu parte din ea. Am văzut câteva dintre confruntări și m-am bucurat foarte tare când a venit propunerea spre mine, pentru că Red Bull SoundClash e ușor elitist când vine vorba de artiști și e firesc să mă bucur. Proba mea preferată e The Clash, unde trebuie să cântăm trei piese de la noi în stiluri diferite – consider că polivalența e o chestie cu care m-am născut și-mi vine mănușă. Am început deja să ne pregătim, este o muncă de echipă, în primul rând, cu aranjări, cu instrumentiști, cu scenarist (pentru c-o s-avem și-un mic scenariu acolo). Am luat totul cât se poate de serios și eu cred că suntem undeva cu show-ul la 80%. Nu trebuie să ratați evenimentul, pentru că ce o să fac acolo va fi unic, o dată-n viață, nu-l mai repet! E doar pentru Red Bull SoundClash, a declarat Connect-R.

    Aflați față-n față, pe două scene despărțite de fani și de un decibelmetru care înregistrează fiecare strigăt și bătaie din palme, pentru combatanți, Red Bull SoundClash este mai mult decât un concert obișnuit. Este o adevărată provocare ce-i determină să se reinventeze timp de 4 runde de foc, un meci dur care se joacă în fața celui mai exigent juriu: publicul.

    RUNDA 1: THE COVER – Artiștii interpretează în stil propriu, pe rând, același hit internațional.

    RUNDA 2: THE TAKEOVER – Connect-R începe o piesă din repertoriul personal, iar adversarul o preia din mers la jumătate și o continuă în propriul stil. Apoi rolurile se inversează, timp de 4 piese.

    RUNDA 3: THE CLASH – Artiștii interpretează 3 piese proprii în 3 stiluri muzicale diferite.

    RUNDA 4: THE WILDCARD – Cea mai așteptată probă a duelului, unde fiecare combatant scoate un  as din mânecă, adică aruncă în scenă un invitat surpriză, care poate schimba complet dinamica rezultatului final.

    Cine va fi oponentul lui Connect-R, artistul cu care se va “duela” în cele 4 runde, pe 23 mai? Răspunsul îl vom afla de la ZDA și Sebastian Coțofană, pe 26 martie, de la ora 20:00, pe contul de Instagram @redbullro. Cei doi, ghidați de Connect-R, vor participa la un joc în urma căruia va fi dezvăluit cel de-al doilea artist care va urca pe una dintre cele două scene la Red Bull SoundClash.

    “Despre adversarul meu pot spune că este un nume legendar, cu un sound foarte bun, care m-a impresionat încă de când l-am auzit prima dată. Avem un element în comun, un cunoscut club din București de muzică underground, pe care-l frecventam la un moment dat. Abia aștept să văd totul live, însă oricât de mult respect aș avea pentru oponentul meu, eu vin să câștig”, spune Connect-R.

    În 2017, la prima ediție Red Bull SoundClash din România, CTC a învins Carla’s Dreams într-un show cu sala plină. În 2018, Grasu XXL a câștigat în fața Loredanei un meci disputat la sânge. În 2019, Vița de Vie a făcut un uluitor egal cu Subcarpați, o premieră absolută în istoria evenimentului la nivel global. În 2022, Irina Rimes și Spike au devenit virali cu momentele electrizante pe care le-au pus în scenă, iar Spike a câștigat la mustață. Anul trecut, formația Vama și Killa Fonic au dus o confruntare muzicală intensă, care s-a soldat cu un incredibil scor de 397,6 vs. 397,5 pentru Vama.

    De 18 ani, Red Bull SoundClash aduce în fața fanilor dueluri artistice cu miză emoțională enormă. Prima ediție a avut loc în Olanda, iar de atunci a făcut înconjurul lumii pe cinci continente, în peste 50 de dueluri. Cu cine se va duela Connect-R la Romexpo? Fii pe fază pe Instagram @redbullro și află în curând.

    Red Bull SoundClash e un eveniment care se simte la intensitate maximă, mai ales în ring, între cele 2 scene. Biletele Early Bird sunt disponibile pe redbull.ro/soundclash.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole