fbpx
More

    Canon a primit BLI 2024-2025 Pacesetter Award

    Publicat în:

    Canon anunţă astăzi că a primit Buyers Lab (BLI) 2024-2025 Pacesetter Award la categoria Serviceability – o recunoaştere importantă în domeniu oferită de Keypoint Intelligence, companie în domeniul studiilor de marketing şi evaluator independent de servicii de imprimare şi tehnologii hardware, software şi servicii inteligente. Acest premiu se acordă furnizorului de servicii de imprimare cu cea mai bună strategie, instrumente şi resurse pentru opţiunile de service, conform criteriilor menţionate în cel mai recent raport Serviceability Market Insights realizat de Keypoint Intelligence.

     

    Raportul, care a comparat furnizorii de top din Europa de Vest şi America de Nord, a subliniat strategia Canon excepţională de service şi asistenţă, precum şi abordarea inovatoare pentru îmbunătăţirea acestor servicii pentru echipamentele Canon. De asemenea, raportul apreciază designul simplificat al echipamentelor, instrumentele moderne folosite, funcţiile de analiză şi programele de training, toate acestea contribuind la reducerea perioadei de inactivitate şi la rezolvarea rapidă a problemelor semnalate de utilizatorii finali.

     

    Deborah Hawkins, Group Director al Keypoint Intelligence Workplace Team, a declarat:

    „Imprimantele şi echipamentele multifuncţionale sunt esenţiale în multe activităţi profesionale şi este deosebit de important ca perioada de inactivitate cauzată de serviciile de asistenţă să fie cât mai redusă. În urma studiului nostru Market Insights referitor la serviciile de asistenţă şi service, compania Canon a fost aleasă să primească premiul BLI 2024-2025 Pacesetter Award la categoria Serviceability, ca recunoaştere pentru serviciile sale în acest domeniu care ajută utilizatorii să rămână productivi.“

     

    Alte elemente importante apreciate în raport au fost practicile sustenabile adoptate de Canon, care au primit cel mai mare punctaj în comparaţie cu competitorii săi. Canon are o strategie extinsă de recondiţionare, reutilizare şi reparare a echipamentelor, pieselor de schimb şi consumabilelor, un aspect de care clienţii sunt tot mai interesaţi. În ceea ce priveşte produsele, gama imageRUNNER ADVANCE ES a fost declarată cel mai bun exemplu de ofertă de recondiţionare într-un produs „ca nou“ şi pus la dispoziţia clienţilor care doresc să scadă impactul asupra mediului.

     

    Marc Bory, vicepreşedinte al diviziei Marketing and Innovation, Digital Printing & Solutions la Canon Europe şi CEO al IRIS a declarat:

    „Întotdeauna prioritatea noastră este să oferim clienţilor servicii de asistenţă excelente şi suntem încântaţi să primim BLI 2024-2025 Pacesetter Award la categoria Serviceability şi de asemenea să fim nominalizaţi ca lideri în raportul realizat de Keypoint Intelligence. Acest premiu recunoaşte atenţia deosebită pe care Canon o acordă clienţilor şi partenerilor săi, dar şi eforturile noastre de a menţine o coloaborare strânsă cu aceştia, pentru a oferi cele mai bune rezultate, reducând perioada de inactivitate.

     

    Suntem mândri să le oferim clienţilor produse de calitate deosebită, cu opţiuni sustenabile, pentru a sprijini companiile şi obiectivele de protejare a mediului ale acestora. Toate acestea, alături de serviciile excepţionale oferite clienţilor noştri, ne-au ajutat să oferim cele mai fiabile echipamente şi cea mai bună experienţă de service din piaţă.“

     

    Alte criterii referitoare la hardware, servicii şi soluţii care au contribuit la alegerea Canon ca lider includ:

    • Echipă de service direct: Având una dintre cele mai mari echipe de service direct din industrie, Canon acordă o atenţie deosebită proceselor de învăţare continuă pentru a asigura niveluri înalte de competenţă cu strategii personalizate pentru canalele directe şi indirecte.
    • Design şi hardware: Designul simplificat, hardware de calitate deosebită şi platforma comună facilitează dezvoltarea unor opţiuni de service mai profitabile şi o scădere semnificativă a timpului de reparaţie.
    • Diagnosticare de la distanţă: Canon se concentrează pe creşterea funcţiilor pentru diagnosticare de la distanţă prin centre de asistenţă şi instrumente la distanţă precum AVA Augmented Video Assistance. În plus, dezvoltarea platformei ServiceNow pentru toată organizaţia va fi finalizată până la sfârşitul anului 2024, ceea ce va îmbunătăţi integrarea incidentelor, a problemelor şi a proceselor de gestionare a modificărilor.

    Feedback constant de la partenerii noştri: Fiecare discuţie cu partenerii locali este o ocazie de a primi feedback şi de a afla care sunt cele mai potrivite abordări, pentru a îmbunătăţi constant serviciile Canon şi pentru a ne alinia la nevoile pieţei

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole