Aplicația transferGo introduce programul „Invită un prieten”

AcasăEvenimenteAplicația transferGo introduce programul „Invită un prieten”

Programul derulat de către aplicația transferGo intitulat „Invită un prieten”, este deja folosit de zeci de mii de români. Atât de peste hotare cât și din țară iar dacă se realizează o recomandare aceștia primesc 22 euro.

 

TransferGo se bucură de popularitate

Mai mult, programul TransferGo se bucură de popularitate atât în rândul românilor din țară, cât și a celor din străinătate. Peste 50.000 de români înscriindu-se, până în prezent, pentru a beneficia de recompensele oferite la recomandarea aplicației TransferGo către rude, prieteni sau cunoscuți.

De asemenea, compania a raportat o creștere de 30% de la an la an a ratei de înscriere a românilor în acest program. Trendul ascendent fiind înregistrat în rândul ambelor tipuri de utilizatori români.

Totodată, din utilizatorii noi, veniți prin intermediul programului „Invită un prieten”, cel puțin jumătate devin utilizatori fideli.

În urmă cu câțiva ani, când am lansat acest program, l-am gândit ca pe o metodă de a ne recompensă utilizatorii care ne apreciază. Și care au implusul de a ne recomandă aplicația mai departe prietenilor.Având în vedere feedback-ul extrem de pozitiv primit, am făcut mai multe ajustări ale programului. Crescând suma pe care o primește cel care face recomandarea. Făcând mai avantajoase condițiile necesare pentru primirea recompensei. Iar din decembrie anul trecut am facut schimbarea de la 10/10 la 20/0, motivându-i pe cei interesați să ni se alăture, ” afirmă Marius Nedelcu, Chief Marketing Officer, TransferGo.

Ce trebuie să faci pentru a intra în program

Pentru a lua parte la programul de recomandări, utilizatorul trebuie să trimită codul său unic de invitație către un prieten. Codul se regăsește în secțiunea „Invitație” din contul de pe platforma online sau din aplicație. Acesta se poate distribui printr-un mesaj text sau prin intermediul serviciilor de mesagerie sau al platformele de socializare

Cel care primește codul trebuie să îl copieze și să îl introducă în câmpul dedicat, la momentul la care își creează cont pe platforma web sau în aplicație.

După ce proaspătul utilizator s-a înregistrat cu codul de invitație și a efectuat un transfer de 60 euro între 2 monede diferite (spre exemplu euro – lei sau lei – euro). Cel care l-a invitat primește o recompensă de 22 euro. Recompensa este adăugată automat în contul de utilizator TransferGo.

În secțiunea „Invitație”, de unde trebuie colectată personal pentru a fi transferată în contul bancar al utilizatorului, în termen de 5 zile lucrătoare. Nu există o limită impusă de recomandări pentru a beneficia de recompensele programului.

La nivel global programul „Invită un prieten” este unul dintre vectorii principali de dezvoltare a bazei de clienți TransferGo. În 2020 un total de 1 milion de euro au fost câștigați din recompense.

Pe plan local, apliciația TransferGo este prezent din 2015, iar în luna ianuarie a acestui an, compania a raportat o creștere de 50% a fluxului de bani pentru țara noastră în 2020, precum și un grad de utilizare a aplicației de peste 80%, conform rezultatelor preliminare ale companiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SUBIECTE POPULARE

Tech

ARTICOLE RELEVANTE