Serialul coreean The Remarried Empress este cea mai vizionată premiera a unei producții originale locale pe Disney+

The Remarried Empress, noul serial coreean de pe Disney+, a devenit cea mai vizionată premieră a unei producții locale din istoria platformei, la nivel mondial. Recordul este confirmat de cifrele de audiență din primele trei zile de la lansare, iar serialul ocupă primul loc printre premierele coreene de pe Disney+ în peste 50 de piețe. Șase episoade sunt deja disponibile, iar noi episoade apar în fiecare miercuri, până la final, pe 25 noiembrie.
Pe primul loc în peste 50 de țări
The Remarried Empress se află pe primul loc printre premierele coreene de pe Disney+ în peste 50 de piețe, printre care Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Spania, Germania, Mexic, Chile, Australia, Noua Zeelandă și Canada. Serialul a fost primit foarte bine și de presa din Coreea de Sud și din străinătate, care l-a descris drept un succes global și unul dintre serialele fantasy romantice care merită văzute.
Un succes anunțat încă dinainte de lansare
Interesul pentru serial a fost uriaș încă dinainte de premieră. Proiecțiile în avanpremieră de la Festivalul Internațional de Film de la Busan au fost sold out, iar trailerul a strâns 13 milioane de vizionări în primele 48 de ore de la publicarea pe YouTube și pe alte platforme.
Serialul are la bază webtoonul cu același nume, extrem de popular pe platforma NAVER, care a adunat aproape 3 miliarde de vizualizări de la debut.
Povestea: un imperiu, o căsnicie în criză și o nouă căsătorie
Pe măsură ce neliniștea cuprinde întregul regat, căsnicia dintre împărăteasa Navier și împăratul Sovieshu trece printr-o criză. Conducătorul Imperiului de Est se îndrăgostește de o sclavă fugară și face tot posibilul să îi cucerească inima. Ca să își păstreze demnitatea, Navier acceptă cererile împăratului cu o singură condiție: să primească permisiunea de a se recăsători cu rivalul acestuia, prințul moștenitor Heinrey al Regatului de Vest. Așa începe o poveste plină de iubire, pasiune și regret, care pune în pericol soarta unui întreg regat.
Distribuția și echipa
Rolurile principale sunt interpretate de Shin Mina, în rolul împărătesei Navier, Ju Jihoon, în rolul împăratului Sovieshu, Lee Jongsuk, în rolul prințului Heinrey, și Lee Seyoung, în rolul lui Rashta, sclava fugară de care se îndrăgostește împăratul.
Serialul a fost adaptat pentru ecran de Yeoh Geena și Hyun Choongyeol și este regizat de Cho Suwon, cunoscut pentru serialele Still 17 și Pinocchio.
Când apar episoadele noi
The Remarried Empress are în total 10 episoade. Primele patru au fost lansate la premieră, iar până acum sunt disponibile șase. Câte două episoade noi apar în fiecare miercuri, până la final, pe 25 noiembrie.





Comentarii