Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la prima întâlnire pe marele ecran cu universul Harry Potter, iar momentul în care ne-am îndrăgostit iremediabil de magia de la Hogwarts merită celebrat o săptămâna întreagă. Astfel, doar între 28 august – 3 septembrie, primele două filme din serie vor reveni doar în format 4DX®.
„Harry Potter și Piatră filozofală” și „Harry Potter și Camera Secretelor” sunt disponibile începând de vineri în următoarele locații Cinema City:
- Cinema City Mega Mall (București),
- Cinema City Constanța City Park (Constanța),
- Cinema City Brăila Mall (Brăila),
- Cinema City Timișoara Shopping City (Timișoara)
- Cinema City Cluj Iulius Mall (Cluj)
- Cinema City AFI Brașov (Brașov)
- Cinema City Mall Moldova (Iași)
Biletele sunt deja disponibile și pot fi achiziționate online pe site-ul cinemacity.ro sau direct de la casele de bilete din cinematografele selecționate.

Despre tehnologia revoluționară 4DX®: Sala 4DX® este un loc unde filmul devine realitate. Scaunele mobile și soluțiile ambientale de ultimă oră vor oferi spectatorilor o experiență cinematografică extremă care este plină de efecte speciale și care permite publicului sǎ devinǎ parte din film.
Ecranizare a primului roman din populara serie scrisă de J.K. Rowling despre Harry Potter, filmul de familie „Harry Potter și Piatra Filozofală” spune povestea unui băiat care află, la împlinirea vârstei de 11 ani, că este fiul unor vrăjitori puternici și că posedă el însuși puteri magice unice. Invitat să urmeze cursurile Școlii Hogwarts de Magie și Vrăjitorie, Harry pornește în aventura vieții sale. La Hogwarts, el găsește căminul și familia pe care nu le-a avut niciodată.
În „Harry Potter și Camera Secretelor„, după o vacanță de vară cumplită lângă familia Dursley, pe Harry Potter îl așteaptă o nouă aventură periculoasă în cel de-al doilea an la Școala Hogwarts de Magie și Vrăjitorii. Între zidurile bântuite de la Hogwarts se aud voci periculoase, învăluite în mister. În curând, nu doar Harry își face griji pentru supraviețuire, deoarece lucruri groaznice încep să se întâmple la școală. Cuvintele de o șchioapă, care strălucesc misterios pe perete, proclamă: „Camera Secretelor a fost deschisă. Dușmani ai Moștenitorului, păziți-vă!”
Ediţia aniversară de 25 de ani este un eveniment global care unește fanii din întreaga lume și care se anunță a fi mai mare și mai spectaculos ca niciodată.