Motorola Razr 70 Ultra este cel mai nou flip phone premium al companiei, iar dacă stăm să analizăm modelul de anul acesta cu cel de anul trecut, nu există mari schimbări de design. Avem aceleași variante de culoare și aceleași materiale, piele Alcantara sau lemn, care vor atrage atenția din primul moment al utilizării. L-am folosit timp de câteva săptămâni, iar concluzia mea este că, deși vorbim clar despre un upgrade, Razr 70 Ultra rămâne un telefon pliabil pe care chiar îl îndrăgești în utilizarea zilnică.
Același procesor, aceeași configurație de top al noului Motorola Razr 70 Ultra
Razr 70 Ultra vine cu Snapdragon 8 Elite, 16GB RAM și 512GB stocare, adică exact același procesor de anul trecut, prezent și pe Razr 60 Ultra. De data aceasta însă nu mai există variante cu 12GB RAM sau cu 256GB stocare, configurația de top fiind singura opțiune disponibilă. Bateria este într-adevăr puțin mai mare, la 5.000 mAh, ceea ce oferă o autonomie bună de o zi, dar nu mai mult de atât. Practic, autonomia a crescut insesizabil față de generația anterioară, iar în utilizare normală tot o zi întreagă de folosire primești, nici mai mult, nici mai puțin.

Pe partea de performanță pură, procesorul reușește să facă față oricărei provocări, fie că vorbim de urmărirea de conținut sau de utilizarea aplicațiilor zilnice. Nu vei simți lag sau blocaje, iar experiența software este fluidă indiferent de sarcină.
Specificații tehnice Motorola Razr 70 Ultra
| Caracteristică | Detalii |
|---|---|
| Procesor | Qualcomm Snapdragon 8 Elite |
| Memorie | 16 GB RAM / 512 GB stocare (variantă unică) |
| Ecran principal | 7,0″ LTPO AMOLED pliabil, 165Hz, până la 5000 niți |
| Ecran extern | 4,0″ LTPO AMOLED, 165Hz, până la 3000 niți |
| Cameră principală | 50MP wide |
| Cameră ultrawide | 50MP |
| Cameră frontală | 50MP |
| Baterie | 5.000 mAh (față de 4.700 mAh anul trecut) |
| Încărcare | 68W prin cablu, 30W wireless |
| Rezistență | IP48 (rezistență ls praf și apă până la 1,5m timp de 30 min) |
| Materiale | Piele Alcantara sau lemn, ramă din aluminiu, Gorilla Glass Ceramic |
| Greutate | 199 g |
| Sistem de operare | Android 16 |
Camerele rămân neschimbate, cu un mic truc de software distractiv
Camerele sunt și ele la fel ca anul trecut și vin cu aproape aceleași funcții. Imaginile ies bine în general, atât ziua, cât și noaptea. Camera ultrawide este foarte utilă pentru peisaje sau pentru selfie-uri de grup, dar simți lipsa unui obiectiv telefoto, iar orice zoom peste 4-5x nu mai este de calitate.
La nivel de software, Motorola se joacă interesant cu conceptul de cameră. Când ții telefonul într-un anumit fel, acesta intră într-un mod camcorder, care simulează o cameră de filmat vintage, iar pentru a face zoom in sau zoom out rotești pur și simplu telefonul. Zoom-ul mi se pare puțin prea agresiv și greu de controlat în acest fel, dar ideea în sine ar putea fi distractivă pentru cei care vor să experimenteze cu un stil diferit de filmare.
Formatul pliabil, la fel de plăcut ca întotdeauna
Chiar și cu aceste comparații directe cu generația anterioară, mi-a plăcut foarte mult Razr 70 Ultra. Mărimea lui atunci când este pliat este perfectă, mai ales în buzunar, iar acesta rămâne unul dintre marile atuuri ale formatului flip. Ecranul extern, activ atunci când telefonul este închis, este foarte practic, fiindcă poți vedea notificările extrem de simplu și chiar poți răspunde la câteva mesaje sau la apeluri fără să mai deschizi telefonul deloc.
Razr 70 Ultra este o alegere bună pentru cei care își doresc un telefon pliabil premium, compact și practic. Este ideal pentru cei care apreciază ecranul extern funcțional și formatul care încape perfect în buzunar, precum și pentru cei care nu au avut încă un Razr și vin de la un telefon clasic.

Pe de altă parte, dacă ai deja Razr 60 Ultra, upgrade-ul nu se justifică, fiindcă procesorul este identic, iar diferența de baterie este insesizabilă în utilizare. La fel, dacă zoom-ul foto la distanță mare contează mult pentru tine, acest telefon nu oferă un obiectiv telefoto, deci ar putea să nu fie suficient.
Concluzie
Motorola Razr 70 Ultra este genul de telefon care nu impresionează prin noutate, ci prin rafinarea unei formule deja bune. Design-ul rămâne aproape identic cu al generației anterioare, procesorul este același Snapdragon 8 Elite, iar camerele nu au primit upgrade-uri semnificative. Bateria mai mare de 5.000 mAh aduce o îmbunătățire abia sesizabilă, iar singura noutate cu adevărat distractivă este modul camcorder de filmare, chiar dacă zoom-ul prin rotație rămâne greu de controlat. În ciuda acestor comparații directe cu modelul anterior, Razr 70 Ultra rămâne un telefon plăcut de folosit zi de zi, cu un format compact excelent și un ecran extern cu adevărat util. Este un upgrade modest, dar un telefon pe care tot îl recomand celor care vor experiența unui flip phone premium.




